Am căutat iubirea
April 23, 2009
Am căutat iubirea
Costache Ioanid
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.
Am căutat iubirea ca patrie voioasă
ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
să spun odată clipei: “Rămâi, eşti prea frumoasă!”
Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.
Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.
Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.
Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.
Şi totuşi în privire avea un cer de taină
cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
Şi-am vrut să-I smulg povara. Dar am căzut cu spaimă,
căci mult prea grea era povara Lui.
M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.
Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.
-Dar unde duci,străine, povara Ta ciudată,
povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
-Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci…
-Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
-Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea…
-Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt…
Caută-L întâi pe Dumnezeu şi o să vezi că binecuvântările Lui pentru Tine vor fi mult mai mari şi mai frumoase decât orice aştepţi tu acum. Învaţă să te încrezi în El şi lasă-L să lucreze dacă vrei să ai o viaţă frumoasă şi împlinită mai târziu…o să vezi cu uimire cum căile Lui sunt mult mai frumoase decât tot ce ai dorit tu vreodată!!!
pentru Dani
Entry Filed under: Uncategorized. Tags: Am cautat iubirea, binecuvantarile, binecuvantat, cerul, cetate, cioburi, comoara, Costache Ioanid, cupa lumii, dureri, iubirea, nectar, pace, pamantul, plans, povara, primavara, ramuri de finic, sange, taina, umerii Lui, viata, zdrente.
2 Comments Add your own
Leave a Comment
Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>
Trackback this post | Subscribe to the comments via RSS Feed
1.
BlackRose | April 23, 2009 at 2:37 pm
imi place f mult poezia….este trista dar si foarte frumoasa
GBU
2.
Rebeca Füleşi | April 23, 2009 at 3:13 pm